miercuri, 28 decembrie 2011

*IUBIRE DEPLINĂ*

te iubesc atât de mult
încât sunt în stare
știind că numai așa
tu îți vei putea spori fericirea
să te trădez
”cum vine asta?”
mă întrebi tu
și nici nu bagi de seamă
că întrebându-mă
e ca și cum ai întreba
”cum vine asta
să vreau să fiu mai fericită?”
sau
”cum vine asta
să poți tu crede că
indiferent de cât de fericită aș vrea să fiu
aș putea fi fericită
știindu-mă de tine trădată?”
în secunda următoare însă
înțelegi cât de mult îmi sporește mie iubirea trădarea
și înțelegi că o astfel de sporită iubire
nu are cum
să nu te facă să vrei
să fii mai fericită.
Iubindu-mă pe mine
înțelegi acum
de ce trebuie să-mi iubești
și trădarea

duminică, 27 noiembrie 2011

*DEVENIŢI ACEIAŞI*

când am început să aflu că exişti
habar nu aveam cine vei fi
"eşti chiar tu?"
m-ai întrebat tu
referindu-te la mine
"sunt chiar eu!"
ţi-am răspuns eu
şi imediat am simţit un fel de întregire
deja începea să se amestece
şi să se confunde
"tu" cu "eu"
aşa că
atnci când într-o zi
mi-ai spus de undeva
"vin la tine!"
eu m-am mirat
tu erai la mine
tu erai eu
sau când acum mă chemi
"vino la mine!"
mie îmi vine
să nici nu mai pornesc
eu sunt la tine
eu sunt tu
vezi ce se întâmplă
când deveniţi aceiaşi
deşi departe
nici nu mai trebuie să ne deplasăm
ca să ne ajungem

VAMA - Copilul care alearga catre mare

"Până la urmă cine suntem noi să ne anulăm visele?"    
     Tudor Chirilă - într-un interviu despre acest videoclip, Realitatea TV.
                 

miercuri, 23 noiembrie 2011

...un gând...







Eu nu vreau să fiu prietenul micului prinţ, eu aş vrea să fiu chiar micul prinţ! De ce e oare aşa de greu...?

marți, 15 noiembrie 2011

duminică, 13 noiembrie 2011

*ZBORURI*

dintotdeauna
mi-a plăcut să zbor
agăţat de zborul păsărilor
cel mai mult îmi place să zbor cu şoimii
chem un şoim pe umărul meu
el vine
eu îi spun 
"zboară!"
el zboară
iar eu mă agăţ de zborul lui
apoi
în zbor
 îi fur ochii
să privesc lumea cu ochii lui
cu ochii şoimului
pare alta lumea privită aşa
dintr-un zbor de şoim
cu ochi de şoim
odată
zburând
te-am zărit
erai departe
dar eu
cu ochii aceia de şoim
şi cu zborul acela
te-am adus aproape
te-am luat cu mine
şi zburai şi tu
şi erai mai frumoasă
de atunci
îţi plac şi ţie şoimii
de atunci
îţi place mai mult să zbori
de atunci
ştim noi
ce strâns îi leagă pe doi 
zborul lor împreună
sub aripi de şoim

luni, 7 noiembrie 2011

*NOI DOI*

noi doi
ne-am scăzut de tine
de mine n-avem cum
în mine
doi rămânem mereu
până când 
acest curcubeu
numit viaţă
îşi va stinge culorile
sau poate
şi apoi
în mine
tot noi doi ...

miercuri, 2 noiembrie 2011

duminică, 30 octombrie 2011

...un gând...



Dumnezeu Îşi poate refuza Lui Însuşi unele plăceri, atunci când ele aparţin Iubirii Lui? Deci când tu ţi le refuzi, în numele cui o faci? 

joi, 27 octombrie 2011

...un gând...

A fi în armonie cu Dumnezeu înseamnă şi ca, după ce Îi înţelegi libertatea, să înţelegi cât de liber eşti şi tu. 

marți, 25 octombrie 2011

...un gând...



Dacă nu învăţăm să fim fericiţi în această viaţă, cum putem crede că vom şti să fim fericiţi în viaţa veşnică...?

duminică, 23 octombrie 2011

HAIKU

                                                        haiku 55
                                       stele care cad
                                       vrea cerul să-şi trimită
                                       lumina spre noi


                                        
                                             haiku 56
                                        toamna a venit
                                        învârtejind frunzele
                                        tu deasupra lor

...un gând...





Dăruirea e mai importantă decât darul.

duminică, 16 octombrie 2011

*COPACII*

Aţi observat cum vor copacii
toţi
să zboare?
cum,
mai ales pe furtuni,
vor ei 
să-şi transforme ramurile în aripi,
în pene frunzele
şi să se înalţe?
Aţi obervat cum,
atunci când sunt mulţi, 
când sunt păduri,
ei se unduiesc
şi vuiesc
de dorul de-a zbura?
Îşi aduc aminte
de zborul seminţelor lor
copacii,
şi li se face dor de zbor.
Dar rădăcinile nu-i lasă,
iar fără rădăcini
ei n-ar mai fi copaci.
Aşa că le rămâne dorul,
şi vuietul,
şi zbaterea.
Dar au ghicit ceva copacii,
au ghicit
cum să-şi aline dorul de zbor,
ei primesc păsări pe ramurile lor,
le-adăpostesc
şi le ocrotesc
acolo de furtuni,
le ocrotesc
pentru că apoi,
înfipţi adânc în pământ,
copacii se fac fericiţi
privind
cum îşi iau păsările zborul
de pe ramurile lor...
Aţi observat cât de fericiţi sunt copacii
toţi
că păsările zboară?

marți, 11 octombrie 2011

*UMBRA*

cum ar fi să nu mai fii
să te pierd în galaxii
de nicăieri să nu mai vii
ar fi ... ar fi
că aș orbi
și aș surzi
și-aș amuți
și n-aș mai fi ... și n-aș mai fi
de mine însumi m-aș goli
și să trăiesc nu aș mai ști
un fel de umbră-aș deveni
o umbră care-ar mai simți
doar cum ar fi să nu mai fii...

                              

marți, 4 octombrie 2011

HAIKU


                                                            haiku 53      
                                        ”S-a făcut târziu!”
                               vor parcă să ne spună
                               frunzele căzând

                                                        haiku 54

                                     galbenul din lut
                                     colorând pădurile
                                     toamna zâmbește

duminică, 25 septembrie 2011

*LINIȘTEA*

cuvintele
cu ele
ne descurcăm noi,
le șoptim,
le rostim,
le auzim,
putem să nu le uităm,
putem să le-alungăm,
ne descurcăm,
dar ce ne facem cu tăcerile?
cum să le rostim?
cum să ni le rostuim?
când ele n-au nicio noimă,
chiar acum
de exemplu
tăcerea aceasta
e plină de tine
și urlă
și-mi sflederește mintea
cu sunet de clopot din turlă
vibrează totul
în jurul meu
de-atâta liniște
vibrez și eu
și nu mai știu
aproape-am uitat
cum e să fiu
la ceas târziu
de cuvintele tale legănat
acum
când tac
când tăcerea aceasta 
e plină de tine
eu ce să fac?

marți, 6 septembrie 2011

*CUVINTE FLUTURI*

văd cuvintele pe care ți le spun,
le văd cum zboară spre tine
ca niște fluturi
străbat tăcerea dintre noi
multicolori și jucăuși,
tu le zâmbești
și te joci cu ei,
și te joci cu ele,
cu cuvintele mele,
și îmi zâmbești și mie
și spațiul dintre noi
prinde a-nflori,
și privirile noastre
prind a se uimi
îmbibându-se de mirosul unor parfumuri
neștiute încă,
și noi
noi ne adâncim în povestea aceasta
povestea cuvintelor mele
devenite fluturi
povestea ta
atât de fericită printre ei,
nu încerca să-i prinzi,
lasă-i să zboare,
nu încerca
să-mi fixezi ca-ntr-un insectar cuvintele,
lasă-le să-ți vorbească
zburând ca niște fluturi
împrejurul tău,
lasă-le să ne uimească,
nu le ucide vraja
făcând loc
părerilor de rău ...

marți, 23 august 2011

*STÂNCI*

Ce simplu ar fi
să ne desprindem unii de alții
așa cum stâncile căzute
se desprind de muntele lor,
să ne prăbușim,
să ne rostogolim,
dar să nu ne doară,
să nu ni se pară
povară
singurătatea,
să privim cu ochi de piatră
muntele desprinderii noastre
și să uităm 
că acolo am fost odată,
și iarbă să crească,
și flori să-nflorească
de jur-împrejur,
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
ca și cum acolo am fi stat
de-o viață,
să nu avem habar
de furtunile care trec peste noi,
să nu ne pese 
de vânturi și ploi,
să nu ne pese
de arșițele arzătoare,
iar arderile lor
să nu devină dor,
să nu ne târâm de durere pe brânci
ce simplu ar fi să fim stânci ...

miercuri, 17 august 2011

*NOI SUNTEM NOI*

trec ca niște fantome
trenurile prin gara noastră
oameni fantomatici 
din ele ne privesc
mirându-se cât de adevărați 
putem fi noi
trec spre un tunel
desenat pe peretele muntelui
de lângă gară
intră în perete
zdrobindu-se de tunel
se zdrobesc așa
unul după altul 
trenurile fantomatice
care trec prin gara noastră
”oare de ce nu se opresc?”
mă întrebi tu
în timp ce privești indiferentă
trecerea spre tunel
a unui alt tren
”pentru că sunt fantome”
îți răspund eu
”dar noi ce suntem?”
mă întrebi tu
și îmi mângâi curioasă chipul
”noi suntem noi”
îți răspund
în timp ce tu mă tragi grăbită
spre un tren
oprit nu știu cum în gara noastră
”vino repede, nu stă mult”
îmi șoptești...

joi, 4 august 2011

*TU*

tu
care ai atârnat
un alt soare
deasupra zilelor mele,
tu
întrupare sublimă 
a seninului ceresc,
tu
care înnobilezi
locurile pe unde treci
și care-mi luminezi
nopțile adânci,
tu
care ești aducătoare de liniști
și ești plutire de vis,
tu
doar tu
îmi poți da putere 
să duc dragostea ce-ți port
dincolo de viață
dincolo de moarte
spre depărtări de negândit
până în acea Nirvana
în care
esența iubirii
se va topi toată în noi.

miercuri, 27 iulie 2011

HAIKU

                                          haiku 51
                                   tăceri știute
                                   zâmbete luminoase
                                   viața ca un vis


                                         haiku 52
                                      te apropii tu
                                      pe sub ceruri senine
                                      vântul adie



























miercuri, 13 iulie 2011

*PLECAREA TA*

ai plecat știind
că nu ai cum
să nu te întorci
știind că
rămas eu fără tine
tu nu mai ai rost
așa cum
rost nu ar mai avea
merii fără înflorirea lor
ai plecat știind că
 plecarea ta
mai mult ne va uni
și că
uniți așa
tu
nu aveai cum
să mai poți trăi
departe
eu
nu aveam cum
să mai pot trăi
fără să vii
ai plecat știind
că va fi
această sosire
plecarea ta

Pavarotti and Sheryl Crow "La Ci Darem La Mano" 1996 (Pavarotti and Frie...

duminică, 10 iulie 2011

*SĂLAȘURILE TALE*

cei care
nu înțelegeau
de ce te căutam
sub pietre
peste care trec păstrăvi
acum
încep să înțeleagă
acolo e sălașul tău
sub nu știu care piatră
mereu rostogolită
mereu răsturnată
al cărei loc
e peste tot
iar eu
eu unde să te mai găsesc acum
când
oriunde te-aș căuta
sub orice piatră
găsesc numai
nisip răscolit
trec păstrăvi
pe deasupra sălășuirilor tale
trec ca niște săgeți
te caută și ei

miercuri, 6 iulie 2011

HAIKU

                                               haiku 49
                                       se izbesc de noi
                                       ca de munți cuvintele
                                       dureros ecou

                                               haiku 50
                                            vămile vieții
                                            neștiute controale
                                            trafic de iubiri