*STÂNCI*

Ce simplu ar fi

să ne desprindem unii de alții

așa cum stâncile căzute

se desprind de muntele lor,

să ne prăbușim,

să ne rostogolim,

dar să nu ne doară,

să nu ni se pară

povară

singurătatea,

să privim cu ochi de piatră

muntele desprinderii noastre

și să uităm 

că acolo am fost odată,

și iarbă să crească,

și flori să-nflorească

de jur-împrejur,

ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

ca și cum acolo am fi stat

de-o viață,

să nu avem habar

de furtunile care trec peste noi,

să nu ne pese 

de vânturi și ploi,

să nu ne pese

de arșițele arzătoare,

iar arderile lor

să nu devină dor,

să nu ne târâm de durere pe brânci

ce simplu ar fi să fim stânci ...