joi, 29 noiembrie 2012

Albastrul fără hotare

Să te privesc e Raiul meu,
să te ating e Dumnezeu,
Cel care mi te-a scos în drum
şi-mi dă extazul de acum,
aud cum picură secunda
din stalactita veşniciei,
 simt cum mă unduieşte unda
şi mă oferă bucuriei
de-a împărţi cu tine viaţa
acestei clipe trecătoare,
în drum senin spre dimineaţa
albastrului fără hotare.

marți, 20 noiembrie 2012

Faptul de a iubi

Doar cine
nu a iubit
poate spune 
că sentimentele nu au greutate
şi consistenţă,
ele se văd,
le putem pipăi, 
putem arunca cu ele de pereţi
sau
le putem face aripi trupeşti.
Doar cine
nu a iubit
poate spune
că depărtările despart,
cum ar putea fi despărţite
două senzaţii nesfârşite,
cu aripi crescute
din chiar trăirile lor?
Doar cine
nu a iubit
nu desluşeşte
spaţiul infinit,
doar cine
nu a iubit,
doar cine
nu  iubeşte
nesocoteşte
tăria de granit
a faptului de a iubi.

duminică, 4 noiembrie 2012

un fel de poveste

a fost o dată
ca niciodată,
am fost şi noi
ca-ntr-o poveste adevărată
doar amândoi
era departe
eram într-o noapte
raza lunii învăluia
trupul tău ce strălucea
mai tare
ca-n soare
se-nlumina
din el
şi de-afară
şi-n noaptea stelară
sclipea
ca o stea
şi luna cânta
cu lumina ei
peste lumina ta
şi muzica-aceea se întrupa
în tine
şi-n ea
şi se unduia
şi te unduiai
trup şi lumină
în noptea senină
mutată în Rai
Îngeri veneau
stelare contururi
prin spaţii ce pururi
în juru-ţi vibrau
şi-un glas de ecou
al meu
prin vibraţiile-acelea te striga
întrega depărtare numele ţi-l repeta
şi aerul se colora
după litera din numele tău
care se rostea
până la ultima literă: a
a fost o dată
un fel de poveste
şi încă mai este...