haiku

 

când cade o stea

vrea cerul să-și trimită

lumina spre noi

România din sufletul meu

 

mai mult decât țara prin care eu îmi plimb pașii

România

este țara care ea își plimbă pașii

prin sufletul meu

și o face așa

că face trei pași

și se oprește

apoi iar trei pași

și se oprește

și tot așa 

de când o știu 

căci sunt colorați

pașii României din sufletul meu

unul este roșu

altul galben 

altul

cel dinspre cer

albastru.

am întrebat marea

 

am întrebat marea

”când vei înceta

să te mai dai mare?”

și ea

mirată

făcându-și valurile roată

mi-a răspuns

”niciodată,

niciodată”

Când mă gândesc

 

nesfârșitul

mă face să constat

că toate drumurile vieții mele

tind spre un milimetru,

și atunci

mă întreb:

ce rost mai are

să  trec pe ele?

și totuși

trec...

Dacă

 

Dacă ne rămâne

doar

o fără răspuns întrebare

viața

ce rost mai are?

noiembrie

 

noiembrie

ce lună amestecată

toamnă câteodată

iarnă câteodată

noiembrie

ne ține

cu privirea încordată

despre viață

 

viața

e o linie

invizibilă

mereu altfel colorată.

despre suflet

 

cât de mare

ne poate fi

sufletul

dacă lumea

e atât de mică

pentru el...

viața ca un ascensor

 

viața

e un ascensor

fără butoane

îl dirijează

gândurile noastre

în sus

sau în jos

cum vor ele...

despre veșnicie

 

veșnicia

nu e să înmulțim

până la infinit

secunda

ci

s-o reducem la zero.

Cărările toamna

 

bătătoritele vara

ale pădurii cărări

toamna

sub pași foșnitori.

uitarea

 

mi-a dat bun venit de departe

uitarea

cu brațele ei lungi

m-a-mbrățișat

desferecând secunda

și gândul

și zarea

a așezat 

într-o uimire

tot ce-am uitat...

secundă și veac

 

ce nu ne spunem într-o secundă

ar umple

veacuri de rostiri...

copacii toamnei

 

ce bine informată

e toamna

ea știe exact

locația fiecărui copac...

toamna pădurii

 

ce bine informată

e pădurea

ea știe precis

când vine toamna...

ca o primăvară

 

tu

ca o primăvară

venind acum spre mine

prin toamna de afară...

un zbor

 

câte păsări

încap într-un zbor

și fluturi 

și oameni

și îngeri

și nor...

secunda de liniște

 

cum se mai îngrămădesc

secolele

într-o secundă de liniște

și nu mai știu ele

ce să facă

și încotro s-o mai apuce...

uită-mă

 

uită-mă

ți-am spus

dar tu

mai intens mă priveai

uită-mă

te-am implorat

dar tu plângeai...

haiku

 

o frunză plutind

într-un dans învârtejit

zâmbetul toamnei

Toamna în septembrie

 

ce timidă

e în septembrie

toamna

abia îndrăznește

să se strecoare

printre frunze

ramuri

flori

și oameni

nu știe 

ce-o așteaptă

crede

în septembrie

toamna

că bruma

e doar 

o poveste...

haiku

 

umbre de nori

sus peste noi trecători

viața uneori.

când

 

când

simți cum îți cresc rădăcini

și

simți  cum și spre cer îți cresc aripi

atunci

abia atunci

înțelegi

cine ești.

mi-am semănat iubirea pe un val

mi-am semănat iubirea

pe un val

ca val după val

alte și alte și alte iubiri

să răsară.

 

Pomii tomna

 

Ce supărați

sunt pomii

toamna

și mirați

de ce li se întâmplă

tocmai acum

când dau fructe

cineva 

 le ia

frunzele toate

tocmai acum

când în depărtare

se zărește iarna

tocmai acum

cineva

dă iama

și le oprește visul

scuturându-le frunzișul...

Când e septembrie...

 

Când e septembrie

și cineva

vă bate la ușă

dar nu vedeți pe nimeni

doar  simțiți 

arome

de mere 

struguri

sau gutui

să știți 

că sigur

vă vizitează

toamna.

Privind un apus

 

Priveam apusul

și el

înflorea în ochii tăi

un câmp nesfârșit

și unduitor

se întindea

până dincolo de soare

până acolo

 de unde

întâlnindu-ți privirile

de acum

se putea arăta

omenirii...

noi, curcubeu

 

tu soare

eu ploaie

noi curcubeu

Aici, în lumea mea

 

Ades

când vreau să ies

din lumea asta-nvârtoșată

îmi plimb ochii roată

și evadez

în lumea mea

o cunosc bine

e multă liniște în ea

cu mii de fluturi și albine

și mii de greieri și furnici,

e liniște

în lumea mea

aici...

Descrierea clipei

 

Dacă aș putea

descrie clipa

aș spune așa:

ea e aripa 

unui zbor 

spre un vis

rămas

mereu promis...

uneori

 

poate

uneori

nefericirea

e fericire neînțeleasă...

Starea de apus

 

cred că tu

ai fost prima

care i-a dat nume

stării aceleia

care ne cuprinde

când soarele-apune...

Îți amintești

 

Îți amintești

când zburam

cât de nesfârșiți eram

dublam infinitul

adăugând

cerurile noastre

cerurilor

și cum

zburând

simțeam

că zborul

înalt și curat

noi l-am inventat,

îți amintești...

Când lacrimile

 

când lacrimile

ți se scurg în cuvinte

totul

se prăbușește

într-o stare

de care

niciodată

nu o să vreau

să îmi aduc aminte

prezentul?

 

dacă viitorul

începe

chiar în clipa asta

și clipa nu minte

unde-o fi prezentul...?

Nor

 

deasupra ta

nor

doar te-i călător

să treacă...

Luna din apă

 

dacă

luna din apă

într-o baltă mică

poate să-ncapă

dar cineva

oricine

poate s-o termine

aruncând o piatră,

o realitate

atât de tristă

nu are cum să-nsemne

că luna de pe cer

nu mai există.

trecerea ta

 

Aerul

străpuns

de trecerea ta

așa rămâne

străpuns,

are și aerul

sufletul lui.

eu, când nu te găsesc

 

unde erai

în dimineața asta?

în dimineața asta

unde erai?

eu

când nu te găsesc

dar nu se poate

să nu te găsesc

eu

când nu știu unde ești

când nu te găsesc

eu

doar privesc

și tu de pretutindeni

mă privești...

tu

 

îmi place să văd

cum te apropii

cu fiecare gând

 care-mi iese în cale...

Să nu crezi

 

vocea fericirii:

”să nu crezi

că vreodată

de mine

poți să te lipsești,

știu

să mă pitesc 

în tot ce iubești...”

pe unde treci tu, îngerule

pe unde treci

tu nu apeși

cu pașii tăi

pământul,

iarba,

nisipul

sau omătul,

pe unde treci

o adiere trece

ca o boare

vindecătoare

cu iubire

pe toate la un loc

rânduindu-le

pe unde treci

tu

îngerule.

 

Îmbrățișări

 

cum ne duc

îmbrățișările

unde vor ele

îmbrățișați

străbatem spații

în sus

și 

în jos

spre cosmos

și noi

cu o viteză

necalculată

de oameni.

Pomii primăvara

 

ați observat

cum își aliniază pomii

florile

primăvara

într-o asimetrie perfectă?

de parcă ar dori

să le cuprindem

pe toate

cu o singură privire.

Păsări călătoare

 

În zbor alert

din depărtare

se întorc 

ascultătoare

la cuiburile lor

păsările călătoare

un tainic dor

le-a dat putere

de lung zbor,

ele se-ntorc

să ne sporească bucuriile

căci iată

cu sutele 

cu miile

pomii 

ca să le întâmpine

în felul cel mai firesc

înfloresc.

Culorile primăverii

 

Culori, 

culori

cu sutele

roiesc în jurul meu

cred că

primăvara

m-a legat la ochi

cu petale de flori.

despre senin

 

cine

măcar cu privirea

nu poate

străpunge un nor

nu știe

ce greu 

ajungem

la înseninări.

primăvara oamenilor

 

primăvara

oamenilor

le cresc

un fel de rădăcini

dar nu în pământ

să îi fixeze

ci spre cer

să îi înalțe

primăvara

oamenii înfloresc și ei.

dorul de iarbă

 

dorul de verdele ierbii

trecut printr-o toamnă

înghețat de o iarnă

iată-l cum primăvara

ne deschide larg

privirile

și abia așteaptă

din nou

împlinit

să ne uimească

zborul meu

 

când vreau să zbor 

închid ochii

și devin

ba privighetoare

ba fluture

ba rândunică

ba vultur

eu când vreau să zbor

zbor!