marți, 29 ianuarie 2019

Dacă

Dacă nu ne investim
în ce iubim
fericirea,
precum
picătura
în apă,
nu o să fim
fericiți
niciodată.

joi, 24 ianuarie 2019

să scriem pe apă

”să scriem pe apă”
mi-ai zis
în timp ce treceam un pârâu
și el trecea
printre picioarele noastre
”să scriem pe apă
că-i lăsăm ei
toate lacrimile
încă neplânse...”

luni, 21 ianuarie 2019

ierni din alte ierni

să sară scântei
din lemnele
care ard
într-un șemineu
să sară pe covor
și ca într-o poveste
covorul să nu se aprindă...
...ce vremuri 
din alte vremi
ce ierni
din alte ierni...

luni, 14 ianuarie 2019

duminică, 13 ianuarie 2019

lacrimile neplânse

lacrimile neplânse
ce uriașe oceane
și adânci
și mereu mișcătoare
și sufletul nostru
cum le mai tăinuiește...

luni, 7 ianuarie 2019

Jocul vieții

Din când în când
un tainic gând
din văi adânci
pe-nalte stânci
vrea să ne pună,
e-al vieții joc 
apă și foc
un dulce chin
numit destin
ne ia de mână...