HAIKU

                                                                        

                                           

                                                haiku 93

                                          dârdâie de frig

                                          sub albele-i zăpezi

                                          bătrâna iarnă

                                              haiku 94

                                              regrete târzii

                                              zadarnice lacrimi

                                              uneori viaţa

clepsidra

 

 trupul tău

ca o clepsidră

două triunghiuri

în sus şi-n jos

se scurge veşnicia 

invers

din unul în altul

se scurge

de jos în sus

dinspre tine

spre

nemărginiri...

                                               

puct cardinal

Punctele mele cardinale

nu sunt patru

punctele mele cardinale

sunt unul

acela

în care eşti tu...

privirile tale

Când am intrat la tine

stăteai pe  pat,

aplecată înainte,

cu coatele sprijinite pe genunchii îndepărtați,

îmbrăcată în rochia aceea neagră,

cu decolteu darnic

care lăsa să ți se vadă

scobitura dintre sâni,

”Doctorii îmi zic că am cancer”

mi-ai spus

”dar nu e treaba lor,

vezi că în dreapta

sunt două pahare

și o sticlă cu coniac,

toarnă,

și vino să-ți spun

cum voi învinge eu boala”

și privirile tale erau pline de viață,

și eu am venit,

și tu mi-ai spus tot...

De mult ce ne iubim

De mult ce ne iubim

soarele nu se prăbușește,

îl ținem acolo

sprijinindu-l cu privirile,

de mult ce ne iubim

stelele le strălucim

aruncându-le sclipiri

din strălucirea noastră,

de mult ce ne iubim

pădurile munților nu se usucă,

apele mărilor nu seacă,

lucrurile se-ntâmplă la modul sublim

de mult ce ne iubim...

HAIKU

                                                                             

                                                   

                                                                         haiku 91

                                         Porţi zăvorâte

                                         dar pe zăvoarele lor

                                         buchete de flori 

                                                                        

                                                                          haiku 92

                                        Tainică lună

                                        pe cerul întunecat

                                        dureri luminând

                                                            

                                         

focul

 Afară

gerul a îngheţat în aer

nevăzuţi

ţurţuri înţepători,

înăuntru 

căldura focului 

pe care pun 

un braţ de lemne

ne învăluie

cu amintiri de păduri,

iar tu

"ce frumos arde focul tău"

îmi spui

în timp ce,

îndreptându-te spre fotoliu,

nu mai laşi pe tine nimic

decât în priviri

dorinţa

de a te încălzi,

după gerul de-afară,

la focul meu.

să ai un soare

Să ai un soare

să te joci cu el,

și vara și iarna

la fel,

vara să-l arunci în mare

să se răcorească,

să te bălăcești cu el

până spre seară

când să-l iei

și să-l potrivești 

într-un apus

care să țină

trei zile și trei nopți,

iarna să-l pui deasupra cuptorului

să se încălzească,

iar când vine vremea

să îl așezi

în vârful unui brad

de unde să lumineze

spre primăvară

toate albele zăpezi...

Să ai un soare,

ce sărbătoare!

timp

îmi fărâmiţez

cât pot 

timpul

iau

fiecare secundă

o mărunţesc

şi fac din ea

24 de ore

vreau 

ca ora mea

să fie

mai mică

decât

secundele ei

iar secunda

să-mi fie

cât o zi

vreau

să bulversez timpul

să-l fac

să nu priceapă

nici el

de ce

ai plecat.

să

aş vrea

ce mult aş vrea

să fiu eu primul om

Dumnezeu

să te desprindă din mine 

să fim numai noi pe lume

Edenul să ne fie casa

să nu existe păcat

Dumnezeu să ne îmbrace

zâmbetul Lui

să ne fie haina

iubirea Lui

să ne fie iubirea

veşnicia Lui

să ne fie clipa...

dorul de tine

Dorul de tine

e-un altfel de dor,

dorul de tine

e plutire pe nor,

dorul de tine

e cântec, e zbor,

dorul de tine

e foc în fior,

dorul de tine

e greu și ușor,

dorul de tine

e-un altfel de dor.

când tu te apropii

Nu se întâmplă nimic extraordinar

când tu te apropii

atunci firește

totul se luminează

culorile prind viață

sunetele profunzimi

zilele sclipiri de cer

nopțile mister

extraordinar ar fi

să nu se întâmple așa.

semne

ce semne port din parte-ți pe trupul meu de suflet:

ziua: lumina, soarele, caldul, seninul, zâmbetul tău

noaptea: stelele, liniștea, zumzetul, taina, adâncul, luminarea, zâmbetul tău

ce semne porți din parte-mi pe trupul tău de suflet:

aceleași

suntem două trupuri

zilele și nopțile ne unesc

în sufletul care suntem

al cerului

nu al pământului,

nu mai are pământul a ne primi

altfel decât

făcându-ne huma

pe care Creatorul o remodelează mereu

împrăștiindu-i apoi spiritul

dincolo de soarele zilelor

dincolo de stelele nopților

dincolo de dincolo

acolo

aproape de Izvor.

irizări

perdea cu irizări

dincolo de ele

tu

cu irizările tale

mai vii

mai boreale

ca o auroră

care îți colorează

și îți luminează 

fiece curbă...

copacii toamna

Ca să ne arate

ce rău le pare după verde

copacii 

îngălbenesc

iar alții

mai nervoși

roșesc

și

ca o răzbunare

își scutură frunzele

apoi

goi

când se termină noiembrie

așteaptă resemnați

albul zăpezilor

să-i acopere ca o plapomă

sub care

se pot gândi liniștiți

la verdele verii

care va fi

Altfel de toamnă

Dacă ar fi

numai un anotimp

ce ușor am scăpa

de toamnă,

i-am număra

frunzele 

și ploile și

zilele

și până să vină zăpezile

ea s-ar și sfârși,

dar toamna

e o stare

care ne poate învălui

în cele mai senine clipe

ale liniștitelor noastre veri,

ne poate

toamna

învolbura gândurile

ca pe niște frunze îngălbenite

și le poate

împrăștia apoi

în toate zările,

făcându-ne

să nu mai știm

cum

și de pe unde

să ne strângem

liniștile

risipite...

...dacă ar fi

numai un anotimp

ce ușor am scăpa

de toamnă.

HAIKU

                                               haiku 89

                                       Unde sonore

                                       vibrații nevăzute,

                                       muzici lăcrimând.

                                          haiku 90

                                         Plopii foșnitori

                                         mângâie cerurile

                                         iubiri străjuind.

dincolo de ploaie

te zăresc

dincolo de ploaie

alerg 

ca printr-un labirint

trec printre picături

vreau să ajung la tine

fără să-mi pese

că mă ud

și parcă ele

picăturile ploii

se transformă 

dintr-o dată

în mană

mana fericirii

de a te zări

dincolo de ploaie

cum mă aștepți...

De vrei să fii

de vrei să fii nor

fii nor

îți voi spune:

picură ploaie caldă

peste ochii mei

de vrei să fii ploaie

fii ploaie

îți voi spune:

udă-mi lacrimile

de vrei să fii lacrimă

fii lacrimă

îți voi spune:

stropește-mi uitările

de vrei să fii uitare

fii uitare

îți voi spune:

tu ești

lacrimă

și ploaie

și nor

jocul de-a "v-aţi ascunselea"

Nu apucam bine să te caut

şi te găseam,

nu apucam bine să te găsesc

şi te pierdeam,

ne jucam

un fel de-a "v-aţi ascunselea"

eram

când copii

când oameni mari,

eu ameţit

nu mai ştiam

pe cine caut

şi

pe cine găsesc,

puneam mâna pe tine

şi strigam

"te-am găsit"

dar

nu erai tu

cea pe care-o găseam

după atâtea căutări

ameţit

îţi strigam

"opreşte-te!"

şi tu te opreai

ascunsă pe undeva,

trebuia 

să pornim iarăşi jocul,

trebuia să te caut

ca să te găsesc, 

şi te găseam

întotdeuna ascunsă,

găseam

întotdeauna pe altcineva,

aşa ne jucam,

te pierdeam

când te găseam...

şi eram

când oameni mari

când copii.

HAIKU

                                                   haiku 87

                                          se scurg în galben
                                          vii culorile toamnei
                                          aur în frunze

                                               


                                                   haiku 88

                                          floarea soarelui
                                          focuri desprinse din stea
                                          spre stea privind

scoica

am strâns marea

într-o scoică,

și acum 

mă joc cu ea,

o întorc pe toate părțile

să văd cât de mare e,

o pun la ureche

să o aud cum vuiește,

o așez în fața mea

să-i văd plajele

și pe noi

alergând pe nisipul acela

care pare scurs

din clepsidre uitate,

pe nisipul acela

peste care 

timpul s-a oprit

și a intrat

cu mare

cu plajă

cu noi

într-o scoică

toamnă nebună

Nu simți

ploile cum vin?

Cum dinaintea lor

aerul se răcește

și capătă iz

de munți înnourați,

nu simți 

cum toamna

vrea să-și adune

toate ploile și vânturile și frunzele

și să intre cu ele de-a valma

în îmbrățișările noastre?

să ne alunge căldura,

să ne alunge pe noi

înspre furtuni

de-aiurea venite?

Nu simți cum

apropierile noastre

capătă suflu de toamnă nebună

dacă ne oprim

să le însorim?

HAIKU

                                                                           

                                              haiku 85

                                   Schimburi de priviri
                                   treceri încrucișate
                                   viața la minut

                                             haiku 86

                                    Zâmbet în mirări

                                    curiozități ascunse

                                    spini care-nfloresc

vis

te-am visat

ți-am visat parfumul

aburi de ambră

în unduiri de trup

mă-nvăluiai duios

și-mi impregnai

fiecare moleculă

cu ființa ta

în mișcări lascive

dansul trupului tău

se muta în mine

te-am visat

ți-am visat adierile brațelor

care mă cuprindeau

mi te dăruiau

mă primeau

ne-nvăluiau

și-n vis

nimic alceva

nu mai exista 

doar parfumul unduirilor tale

și noi...

te-am visat!

Oare nu e mai bine?

Nu mă-ntreba unde-am ascuns

întrebările noastre fără răspuns,

lasă-le acolo-n sipete adânci,

astupă-le cu uitări, și ape, și stânci!

De ce să răscolim ce nu-i de răscolit,

când e senin seninul, și visu-i nesfârșit?

De ce să întristăm ce nu-i de întristat,

de ce să-ntunecăm ce ne e luminat,

și să ne fim chiar nouă infern anticipat?

Oare nu e mai bine printre căprioare și cerbi?

Oare nu e mai bine să nu mă întrebi?

de-o vreme

locuim

de-o vreme

mereu

în aceeaşi secundă,

timpul

de-o vreme

pentru noi

are acelaşi înţeles,

plutim

amestecaţi

pe aceeaşi undă,

spre care

din vremuri străvechi

am purces,

acum

suntem măsura

aceloraşi simţiri,

aceleaşi lacrimi

ne udă durerea,

acelaşi zâmbet

topit în priviri

ne înfloreşte

tăcut

mângâierea,

locuim

în aceeaşi secundă,

imensă 

ne e bucuria

de-o vreme,

de-o vreme

ştim ce e vremea,

de-o vreme

ştim ce e veşnicia.

confirmări

De fiecare dată,

neapărat,

mă agăț 

de câte un detaliu

de pe trupul tău,

ca să știu

că n-am visat,

am nevoie de astfel de confirmări

ca să fiu sigur

că nu ești

doar o plăsmuire

a dorințelor mele

venită

din nu știu ce uitări,

din nu știu ce povești,

sau

că nu ești

un înger venit

de pe nu știu ce stea

din nu știu ce sfere cerești.

Ca să fiu sigur de mine,

ca să fiu sigur de tine,

 fac din trupul tău

dovada mea...

când ne iubim

când ne iubim

se inversează 

stările materiei

când tu îmi şopteşti

acum

timpul 

ia forma trupului tău

când îmi spui

aici

spaţiul

ia forma privirilor tale

ne măsurăm în atingeri secundele

şi în secunde trupurile

în timpul

şi-n spaţiul

iubirii

şi toate

toate

se prăvălesc

şi noi ne prăvălim

când ne iubim

în atingeri

care ne măsoară secundele

noi ca cerbii

Ce frumoşi sunt cerbii când boncănesc,

cum alergă ei

cu coarnele înălţate

de parcă ar vrea

să atingă

toate stelele cereşti,

ce frumoşi sunt cerbii când boncănesc,

şi tu

ce frumos mă iubeşti,

şi eu

ce frumos te iubesc!

legături

Cât de legaţi

rămânem 

după ce cuvintele

şi gândurile

ni s-au amestecat

şi noi

ne-am amestecat

până la a simţi

cum creştem

unii din alţii

şi unii cu alţii

până la a simţi

că privim lumea

cu sentimentele celuilalt?

Cum să te dezlegi

de şoapta

care trebuie să-ţi spună ea

că albul e alb

pentru ca

albul să fie alb

şi pentru tine

după ce ai auzit

că la fel i se întâmplă

şi ei?

Cum ai putea accepta

ca

din cauza ta

în viaţa cuiva

să nu mai fie clar albul

şi albul tău

să nu mai ştii ce e?

Cât de legaţi 

rămânem 

de cei care

ne fac să înţelegem

câtă durere 

este

în a ne dezlega

de noi înşine?

cu alte cuvinte

tot ce spunem

putem spune

și cu alte cuvinte

când spunem

cer

putem spune și

suflet

când spunem 

suflet

putem spune și

infinit

când spunem 

infinit

putem spune și

tu

când spunem 

tu

putem spune și

eu

când spunem

tu și eu

putem spune și

cer

tot ce spunem

putem spune

și cu alte cuvinte.

erată

Cât de siguri

putem fi pe noi?

cât de siguri,

când mergem înainte,

că mergem înainte

şi nu înapoi,

sau că,

dovezi, cum se vor,

de fidelitate,

vorbe auzite

de alţii rostite

sunt adevărate,

de ce câteodată,

ca şi cum ar fi

o carte

greşit copiată,

viaţa

are nevoie de erată...?

Cine ştie...

cine ştie

dacă nu cumva

câmpurile

au furat florile

fluturilor

iar fluturii culorile

florilor

sau dacă

pământul 

nu a furat lumina

stelelor

iar stelele câmpurile 

pământului

dacă

nu cumva

eu am furat cerul

şi cerul pe mine

cine ştie...

Absenţa ta

Nici nu era important

că eram singur,

mi-aduc aminte 

cum cerul strălucea,

şi cum

în strălucirea lui

era lumina ta,

erau

privirile tale

în albastrul acela

care aduna imensităţi,

zâmbetul tău

în sideful norilor,

clipirile tale

în zborul păsărilor,

era

atât de plină de tine

absenţa ta

încât tot cerul

de tine se lumina.

Într-o noapte

Într-o noapte

mi-am spus:

"desenează cât poate

un om desena

o iubire"

şi

sub un cer înstelat

în noaptea aceea

te-am desenat,

iar tu femeia

cu mare uimire

din desen te-ai desprins,

braţe-ai întins

înspre mine venind

ca o plutire,

ca un alint...