marți, 23 august 2011

*STÂNCI*

Ce simplu ar fi
să ne desprindem unii de alții
așa cum stâncile căzute
se desprind de muntele lor,
să ne prăbușim,
să ne rostogolim,
dar să nu ne doară,
să nu ni se pară
povară
singurătatea,
să privim cu ochi de piatră
muntele desprinderii noastre
și să uităm 
că acolo am fost odată,
și iarbă să crească,
și flori să-nflorească
de jur-împrejur,
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
ca și cum acolo am fi stat
de-o viață,
să nu avem habar
de furtunile care trec peste noi,
să nu ne pese 
de vânturi și ploi,
să nu ne pese
de arșițele arzătoare,
iar arderile lor
să nu devină dor,
să nu ne târâm de durere pe brânci
ce simplu ar fi să fim stânci ...

miercuri, 17 august 2011

*NOI SUNTEM NOI*

trec ca niște fantome
trenurile prin gara noastră
oameni fantomatici 
din ele ne privesc
mirându-se cât de adevărați 
putem fi noi
trec spre un tunel
desenat pe peretele muntelui
de lângă gară
intră în perete
zdrobindu-se de tunel
se zdrobesc așa
unul după altul 
trenurile fantomatice
care trec prin gara noastră
”oare de ce nu se opresc?”
mă întrebi tu
în timp ce privești indiferentă
trecerea spre tunel
a unui alt tren
”pentru că sunt fantome”
îți răspund eu
”dar noi ce suntem?”
mă întrebi tu
și îmi mângâi curioasă chipul
”noi suntem noi”
îți răspund
în timp ce tu mă tragi grăbită
spre un tren
oprit nu știu cum în gara noastră
”vino repede, nu stă mult”
îmi șoptești...

joi, 4 august 2011

*TU*

tu
care ai atârnat
un alt soare
deasupra zilelor mele,
tu
întrupare sublimă 
a seninului ceresc,
tu
care înnobilezi
locurile pe unde treci
și care-mi luminezi
nopțile adânci,
tu
care ești aducătoare de liniști
și ești plutire de vis,
tu
doar tu
îmi poți da putere 
să duc dragostea ce-ți port
dincolo de viață
dincolo de moarte
spre depărtări de negândit
până în acea Nirvana
în care
esența iubirii
se va topi toată în noi.