marți, 31 mai 2016

explicație simplă

Nu vei înțelege
de ce se schimbă lumea
întotdeauna
când te schimbi tu
decât înțelegând
că  îmi ești lumea.

vineri, 27 mai 2016

zbor

Având
aripi de gând
mă înalț
plutesc
pot să zbor
oriunde
pot
să te ating
ca și cum
aș atinge
lumina...

miercuri, 25 mai 2016

cerul nostru

Cât de întins
ne este cerul
 și senin
atâta
cât să ne îndemne
să-l străbatem
de la un capăt
la altul
așa
cum ne străbate el
să nu mai știm
dacă noi ne topim
în cer
sau cerul
se topește în noi.

marți, 24 mai 2016

nor

să fii visător
e ușor
nu-ți trebuie 
decât
o bucată de nor
și un cer
pe care
să te joci cu el
să-l pui la mijloc
și să-l întinzi
cum vrei
sau
să îl stropești cu ceva negru
și să te distreze
furia lui
dar mai ales
să ai grijă
 când vine apusul
ca norul tău
să fie acolo
să strecoare
razele de soare
ca într-un vis
peste gându-ți deschis.


luni, 23 mai 2016

cum închizi ochii

Când te privesc
cum închizi ochii
aș vrea
să plonjez
în lumea aceea
a ochilor tăi închiși
în care
visele 
îți apar pe ecrane 3d
 acolo
să mă cercetez
să văd
căruia dintre ele
îi aparțin.

duminică, 22 mai 2016

macii

Stau să izbucnească macii 
înroșind pătat
verdele întins
lângă sânziene
clopoței
cicoare
ca o stacojie boare
stau să izbucnească macii
în largul necuprins
un fel de roșu nins.

vineri, 20 mai 2016

de câte ori pleci

de câte ori pleci
rămâi
în tot ce mă-nconjoară
în fotoliu
în oglindă
sau în iarbă
sau în trandafir
în nor
sau în senin
toate te cuprind.
Acum
nu mai poți pleca
fără să rămâi
oriunde
m-aș afla.

joi, 19 mai 2016

liniștea aceasta

de pe drumuri adunați
ne iubim nedescălțați
obosiți neobosit
ne iubim
într-un iubit
care parc-adună-n el
zbor înalt de porumbel
călător întors ca noi
de prin secete și ploi
în liniștea aceasta care
iată
poate să separe
neuitarea de uitare...

miercuri, 18 mai 2016

viața ca un film

Ca un film
ne proiectăm
clipele
pe ecranul vieții
clipa de acum
va fi
cândva
o secvență
pe care
o vom privi
așezați 
în clipa de atunci
care
se va muta
și ea
într-o altă secvență
ne trăim și ne privim deodată clipele
noi
actori și privitori...

marți, 17 mai 2016

cum mă topești

Cu gând
cinstit
și răscolit
de tine
iar mă las topit
și-amestecat
și-nvolburat
și frământării iarăși dat
și dus
și-adus
în flăcări pus
ca Prometeu cu foc de sus
și iar și iar
cum mă topești
e felul tău să mă iubești.

luni, 16 mai 2016

În dragoste cu tine

Uneori
îmi pierd controlul
în dragoste cu tine
vreau
 să fiu 
deodată
ușor
ca un fulg
și înalt
ca un munte
și albastru
ca un cer
uneori
în dragoste cu tine
nici nu mai știu
ce să mai vreau...

duminică, 15 mai 2016

brațele tale...

Mă scufund
în brațele tale
cum setosul nomad
în apa
unei oaze,
dau din mâini
și din picioare
înot
și cu ochii spre deșert
aș vrea
din brațele tale
să nu mă mai lași.

joi, 12 mai 2016

miercuri, 11 mai 2016

te-am visat visând marea...

te-am visat
visând marea
am știut 
că ești tu
după străluciri
și după
brațele întinse spre mine
valuri după valuri...

luni, 9 mai 2016

Îmbrățișările noastre...

Îmbrățișările noastre
n-au gramatică
n-au acorduri de făcut
virgule de pus
sau puncte
îmbrățișările noastre
se exprimă cursiv
cuvânt după cuvânt
gest după gest
gând după gând
ele
îmbrățișările noastre
sunt o limbă
vorbită 
numai de noi.

duminică, 8 mai 2016

Simfonie

Ascultă
simfonia aceasta
în dor major
am compus-o pentru tine
am chemat
fluturii 
și i-am rugat
pe ei
s-o cânte
e simfonia zborului 
tăcut și colorat
a zborului curat
lăsat
să ne încânte...

vineri, 6 mai 2016

marea cu mine...

De ce credeți
că nu pot lua
marea de braț?
O pot!
Sau ea pe mine,
și așa
să ne plimbăm
val după val
printre voi,
să vă spunem:
”descălțați-vă!
venim ca o maree 
la picioarele voastre”
sau
să vă spunem:
”despletiți-vă toți!
trimitem noi briza
să vă pieptene ea”
Marea
cu mine la braț
poate face
tot ce doriți...


joi, 5 mai 2016

tu știi să vorbești cu ploile

cred că
tu știi să vorbești cu ploile
altfel
cum să știe ele
să te învăluie
cu brațele lor
așa
ca și cum
te-ar cunoaște
ca și cum
ar ști
că 
atunci când alergi prin ploaie
pentru tine e
dans
și muzică
deopotrivă...

miercuri, 4 mai 2016

zâmbetul tău

toate culorile lumii
se scurg
din zâmbetul tău
e  fapt evident
când zâmbești
totul se colorează
și peisajul
devine
strident...

luni, 2 mai 2016

ne iubim

topindu-ne 
ne iubim
ne căutăm
și
ne găsim
noi
două foste singurătăți
acum ne iubim
acum
și de-acum
în orice dăți.

duminică, 1 mai 2016

Mai

Ce frumos ne-ntâmpină maiul
cu verdele-i de sărbători,
din înalturi coboară alaiul
de îngeri cu aripi de flori,
durerea de-acum nu mai doare,
albul este mai pur,
e albul din lăcrămioare,
parfum de vis și azur,
un susur străbate tot plaiul,
cu ochii îl ascultăm,
ce frumos ne-ntâmpină maiul.
haideți să-l întâmpinăm!