așa se cuvine

Așa se cuvine 

când m-apropiu de tine:

să simt că mi-e bine,

și să fiu fericit!

HAIKU

                                           haiku 75

                                          albe urmele

                                          viselor risipite

                                          în negre uitări                

                                        

                                             haiku 76

                                            soare la apus

                                            nemărginirea arde

                                            serile zâmbesc

Străzile

S-au buimăcit și străzile

de când nu te mai văd,

nu mai au nicio orientare

și toate duc spre nicăieri,

iar lumea

lumea care rătăcește de colo colo,

se miră

și nu înțelege ce se petrece,

nu înțelege de unde-i vine

senzația aceasta de pași pierduți,

nu înțelege de ce ești tu atât de importantă

în buna funcționare

a străzilor

și a lumii.

Albastrul fără hotare

Să te privesc e Raiul meu,

să te ating e Dumnezeu,

Cel care mi te-a scos în drum

şi-mi dă extazul de acum,

aud cum picură secunda

din stalactita veşniciei,

 simt cum mă unduieşte unda

şi mă oferă bucuriei

de-a împărţi cu tine viaţa

acestei clipe trecătoare,

în drum senin spre dimineaţa

albastrului fără hotare.

Faptul de a iubi

Doar cine

nu a iubit

poate spune 

că sentimentele nu au greutate

şi consistenţă,

ele se văd,

le putem pipăi, 

putem arunca cu ele de pereţi

sau

le putem face aripi trupeşti.

Doar cine

nu a iubit

poate spune

că depărtările despart,

cum ar putea fi despărţite

două senzaţii nesfârşite,

cu aripi crescute

din chiar trăirile lor?

Doar cine

nu a iubit

nu desluşeşte

spaţiul infinit,

doar cine

nu a iubit,

doar cine

nu  iubeşte

nesocoteşte

tăria de granit

a faptului de a iubi.

un fel de poveste

a fost o dată

ca niciodată,

am fost şi noi

ca-ntr-o poveste adevărată

doar amândoi

era departe

eram într-o noapte

raza lunii învăluia

trupul tău ce strălucea

mai tare

ca-n soare

se-nlumina

din el

şi de-afară

şi-n noaptea stelară

sclipea

ca o stea

şi luna cânta

cu lumina ei

peste lumina ta

şi muzica-aceea se întrupa

în tine

şi-n ea

şi se unduia

şi te unduiai

trup şi lumină

în noptea senină

mutată în Rai

Îngeri veneau

stelare contururi

prin spaţii ce pururi

în juru-ţi vibrau

şi-un glas de ecou

al meu

prin vibraţiile-acelea te striga

întrega depărtare numele ţi-l repeta

şi aerul se colora

după litera din numele tău

care se rostea

până la ultima literă: a

a fost o dată

un fel de poveste

şi încă mai este...

HAIKU

                                             haiku 73

                                      noapte adâncă
                                      sclipiri de stele pe cer
                                      portiţe spre Rai

                                          haiku 74

                                      aşteptări ca-n gări
                                      priviri pierdute în gol
                                      trenuri ce nu vin

diamante

Îți aduci aminte

câte cuvinte

rămâneau nerostite?

Parcă zvârlite

în miez de simțiri

rostirile lor

amuțeau în uimiri.

Cum să fi numit

senzația aceea de infinit

coborât în noi?

senzația că cerul

se înmulțea cu doi.

Și cum să fi rostit

în cuvinte știute

atingerile noastre toate

scânteind diamante?

Nu mai aveam cuvinte!

Îți aduci aminte?

albastru

”albastrul meu”

îmi spui mereu

”tu ești albastrul meu”

și vreau să fiu

mai mult decât cerul

oriunde ai fi 

să cobor

liniștitor

 să te înconjor

să-ți fiu seninul 

să-ți fiu deplinul

eu

mereu

albastrul tău...

Viața aici

Ne risipim

fără să știm

între destin și întâmplare,

ne aruncăm

făr s-adăstăm

în chiar vârtejul cel mai mare,

uităm de cer

și-un chin stingher

ne-nvăluie înșelător,

ne-ademenesc

și ne uimesc

fantasme care-apoi ne dor,

pășim grăbiți

nestingheriți

spre mlaștini de iluzii-adânci,

ne adâncim

și nu simțim

cum ne târâm hilar pe brânci,

înaintăm

ne cățărăm 

pe ascuțișuri de cuțit,

trăim, murim

murim, trăim

între aici și infinit.

Tu în toamnă

ascunsă

în aurul toamnei

credeai

că ești ascunsă,

intrată

în aroma gutuilor

credeai

că nu te simt,

retrasă

în zbuciumul norilor

credeai

că nu mă zbucium,

amestecată

cu picurii ploilor

credeai

că nu te văd,

pierdută

în vârtejul vântului

credeai

că n-amețesc,

pitită

în dansul frunzelor

credeai

că poți pleca,

plecată

în vraja toamnei

credeai

că poți uita.

HAIKU

                                                haiku 71

                                         Cu bune sau nu
                                          apărători de vise,
                                          oameni suntem toți.

                                                haiku 72

                                        Îngălbenită,
                                        iese toamna din vară
                                        în dans de frunze.

Trăiește-mă!

Adoarme-mă în tine, acolo mi-e-așternutul,

și nopțile acolo își au liniștea lor,

și orice vis acolo își are începutul,

cum orice iubire începe într-un dor.

Trezește-mă în tine, acolo-i locul meu, 

nu mă lăsa afară, pradă dimineții,

vreau să înfrunt clipa știind că-mi va fi greu,

dar luminat de faru-ți în negurile ceții.

Trăiește-mă în tine, acolo-i viața mea,

secundele mele acolo-și au clepsidra,

altfel dacât în doi de-acum nu vom putea

iubirii noastre, noi, să îi croim hlamida.

Dar ceresc

dedicată unei mame care a crescut 11 copii

Cât ne sunt vii bătrânii,

noi, trecătorii tineri

chiar pulberea țărânii

să le-o-nflorim în lujeri

de crini sau de petunii,

și cu lumina lunii

să-i ocrotim să pară,

în noaptea lor stelară,

aproape de-asfințit,

să nu-i lăsăm să plângă,

au plâns destul o viață

trecând mereu pe lângă

plonjări în infinit,

căci eram noi aici,

ei au rămas cu noi,

au vrut să ne-ocrotească

de vânturi și de ploi,

de zbateri în noroi

au vrut să ne-ocrotească,

și chiar ne-au ocrotit.

Acuma ei așteaptă

un viitor trecut,

știind că se îndreaptă

spre tot ce i-a durut

și răscolit o viață,

acuma ei așteaptă

durută despărțirea

de tot ce au iubit.

Cât ne sunt vii bătrânii,

iubindu-i cum ne iubesc,

noi, trecătorii tineri

să ne-mplinim menirea

primindu-le iubirea

ca pe un dar ceresc.

Dorințe

mă-nnebunesc 

dorințe 

când mă gândesc

la tine

și orice mișcare

îmi pare 

lascivă

totul în jur

capătă contur

de trup al tău

seninul cerului

îți fură chipul

rotunjimile dealurilor 

sânii

curgerea apelor

privirile

zborul păsărilor 

zâmbetele

tăcerea lebedelor

lacrimile

negrul nopților

părul

lumina zilelor

fiorul

ești

peste tot când lipsești

goi de noi

goi de noi

și dezbrăcați de stele,

cu trupuri ca eșarfa atârnând

de fire-ntinse peste vremi rebele,

uitând de ploi

dar și de soare-uitând,

ne fluturăm ambiții neștiute

și încăpățânări de ne-nțeles,

mirându-ne apoi că pe nevrute

lacrimi ne șiroiesc, grele, prea des,

mirându-ne cât de străini ajungem

să ne fim nouă înșine și cât

de stranii devenim în tot ce suntem,

un fel de noduri puse vieții-n gât,

și fluturați de vânturi nu mai știm

unde începe și sfârșește cerul,

la orșice rafală amețim

și confundăm banalul cu misterul

și ne mirăm cât de străini ajungem

să ne fim unii altora și cât

de stranii devenim în tot ce spunem,

un fel de umbre umblătoare și atât.

închinare

Iau soarele și îl pun

în sufletul tău și îți spun

să nu te mai împiedici de umbre

să nu te mai lași potopită de sumbre

păreri venite cineștie de unde.

Iau lumina și-o pun

în lacrima ta și îți spun

să nu-ți fie teamă de ea

s-o prețuiești că e lacrima ta

lumină venită din taină de stea.

Îți iau durerea și-o pun

în pală de vânt și îți spun

să te lași purtată de aripa lui

înspre sori și lumini și nimănui

să nu te închini decât știi-tu cui.

m-ai învățat să nu mai știu uita

M-ai învățat să nu mai știu uita,

m-ai învățat ce nu e depărtarea,

s-adun din adieri mireasma ta

m-ai învățat, cum briza adună marea.

Te-ai așezat în toate câte-mi plac

și îmi zâmbești de-acolo visătoare,

și parcă nu mai fac eu tot ce fac,

și nici durerea parcă nu mai doare.

Seninuri sau furtuni, îmi sunt totuna

acum, când știu să îmi trăiesc menirea,

privind cum noaptea-mbrățișează luna

m-ai învățat ce nu e despărțirea.

unde suntem înainte de a fi?

Unde sunt

cei care

acum nenăscuți

într-o zi 

mă vor dori?

Unde sunt

cei care

acum necunoscuți

într-o zi 

mă vor iubi?

Unde sunt

cei care

acum nedespărțiți

într-o zi

mă vor părăsi?

Unde suntem

noi toți

înainte de a fi?

o literă într-un cuvânt

să mă desprind de tine-ncet

ca litera de alfabet,

și chiar așa să-ți aparțin

precum oftatul unui chin,

să-mi simt întoarcere plecarea

îmbrățișare îndepărtarea,

și amețit să nu mai știu

de e devreme sau târziu,

să nu pricep ce pricepeam,

să pot să nu mai am ce-aveam,

și tu să poți să nu mai ai

privirea ca un colț de rai,

să poți să crezi că ai putea

rămâne ”tu” în lipsa mea,

aceeași ”tu” cu-aceleași pleoape

aceleași lacrimi mari în noapte...

...să mă desprind de tine-ncet

ca litera de alfabet,

apoi încet să-mi spui că sunt

o literă într-un cuvânt...

dăruire

cu cât îți dau ție mai mult

cu-atât mai mult am eu,

e o îmbogățire

prin dăruire,

e un tumult

și tandru și greu,

la ceas promis

e-un fel de topire

în dulcea risipire

izvorâtă din vis

și scursă-n iubire...

între noi fulgerul

tu acolo

eu aici

între noi fulgerul

lumina lui

subțire și orbitoare

care lasă în întuneric tot ce nu e între noi

tunetul lui

asurzitor

care pătrunde muzicile lumii

între noi clipa

trecerea ei scursă în eternitate

trec clipele

dar nu clipa aceasta

se sting fulgerele

dar nu fulgerul nostru.

Eu aici

tu acolo

și între noi

fulgerarea netrecătoare a clipei.

așa cum ești tu

am fost

primii ochi de bărbat

care ți-au atins trupul

așa cum e el,

te-ai pregătit mult

pentru acest eveniment,

încă de când te nășteai

și apoi tot timpul

ai avut grijă

să-ți modelezi fiecare contur

după gusturile mele,

nimic din tine 

nu e întâmplător

mai ales zâmbetul

care te cuprinde întreagă,

zâmbetul acela

cu care

te-ai îndreptat spre mine

de-ndată ce m-ai zărit,

știind cât de pregătită ești

să fii a mea.

te privesc

te privesc

ca și cum te-aș vedea

pentru prima oară

de fiecare dată

atunci când te privesc,

dar apoi

te privesc

ca și cum te-aș vedea

pentru ultima oară

atunci când te-ntâlnesc,

nu am să știu niciodată

de ce aceste senzații

de început și sfârșit

se amestecă

de câte ori te privesc,

e ca și cum

cu tine

timpul amețește,

sfârșitul devine început

iar începutul nu se sfârșește.

HAIKU

                                          haiku 69

                                         ploi peste lume
                                         dar furtuni fără zăgazuri
                                         ploile din noi

                                            haiku 70

                                        curcubeu în zbor
                                        piruete de culori
                                        fluturi dansează

...dor...

mi-e dor

să-ți fie dor de mine,

să simt venind de unde ești

un zumzet de roi de albine,

să simt din nou cum m-amețești

cu lacrima dorinței tale

de-a fi cu mine iar și iar,

spre-a nu lăsa în repetare

să treacă clipe în zadar,

mi-e dor

ca dorul tău năvalnic,

nestăvilit ca un potop,

să te aducă iar

și tainic

să te așeze într-un loc

numai al tău dintotdeauna,

cum loc pe cer își are luna.

știu bine

Știu bine

ce bine

știi tu ierta

și câtă nevoie am eu de iertare,

de-aceea greșala îmi pare mai grea

și rana mai vie,

durerea mai mare.

Știu bine

ce bine

știi tu mângâia

durerea greșelilor mele,

când, cu ochii în lacrimi

tu ai avea

mai mare nevoie de mângâiere.

Știu bine

ce bună

știi tu să fii

și câtă lumină e-n sufletul tău,

îmi știu norocul de-a te iubi

sub apăsarea părerii de rău.

ochii

Acum au ochi și ochii mei,

cum te-ai putea ascunde de ei?

și de ce să te ascunzi,

unde-ai vrea tu să pătrunzi

ca să te poți smulge din mine,

din ochi, din gânduri, din tot ce mi-e bine,

și cum ai putea fi tu chiar tu,

ascunsă în umbre și fără să nu

îmi mai știi ochii aceștia clonați

de pofta de tine, tu care bați

bătăile inimii pieptului meu,

cum fără tine ai vrea să fiu ”eu”?

atinge-mă!

Atinge-mă!

să fiu atins de stele,

palpează-mă!

să îmi cunoști orbirea,

frământă-mă!

să-ți înțeleg menirea,

ciupește-mă!

să mă mai smulgi din rele,

avântă-mă!

să-mi redescopăr zborul,

acoperă-mă!

să mă răcorești ca norul,

sărută-mă!

să știi ce-nseamnă dorul,

strânge-mă!

din rătăciri rebele,

atinge-mă!

să fiu atins de stele.

noi

ce ciudată ar fi

lumea asta fără noi,

i-ar lipsi

fără nici o îndoială

zvâcnirea primară,

ar fi

ca lumina pornită spre nicăieri

sau ca o zi de azi rămasă într-un veșnic ieri,

ar fi

un spațiu străbătut invers,

ar fi

un alt univers,

nu că am fi noi miezul primordial

sau saltul final,

nu suntem

și-o știm,

e ceva mult mai simplu și mai sublim:

noi ne iubim!

HAIKU

                                              haiku 67

                                      norii pictează

                                      pe șevalete cerești

                                      tablouri de vis

                                              haiku 68

                                        abracadabra

                                        dincolo de cuvinte

                                        tainic paradis

răspunsuri

de ce suntem împreună?

ce destin ne mână?

ce mână ne'adună?

de ce ne e bine?

de ce sunt cu tine,

nu cu alta?

care e înalta 

explicaţie'a noastră?

şi cât de măiastră?

de ce în noi

senzaţia de doi

cuprinde tot

ce poţi şi pot?

de ce

noi suntem noi

doar amândoi?

cine ne ţine?

ce forţe divine

ne'mputeresc să ne iubim?

şi cum de ştim

să nu  murim?

iunie

iunie,

parfum de tei,

dar asta ce-i

decât că tu

mă'nvălui lin,

aerosol antisuspin,

în adierile ce-mi vin

de unde eşti,

şi dinspre ei,

înfloriţii tei,

căci ai trecut,

ca în poveşti,

parfum şi dor,

de partea lor.

la şi zece

pentru noi

ceasul s-a oprit,

la şi zece,

parcă de atunci timpul nu mai trece,

eu eram cu privirea

ţintă spre tine,

şi aşa am rămas,

tu îmi şopteai

şi şoapta

ţi-a'nmărmurit în glas;

pentru noi

ceasul s-a oprit,

dar e bine să se ştie,

nu am murit,

grăbindu-ne destinul

noi am păşit

în veşnicie.

HAIKU

                                             haiku 65

                                            stropit de culori

                                            intrat şi în sunete

                                            verde peste tot 


                                             haiku 66

                                              suntem mai reali
                                              decât pot unii crede
                                              chiar şi când visăm

                               

                            

simt că te apropii

Simt că te apropii

după reacţiile inimii,

când eşti departe

ea îşi vede de bătăile ei,

e calmă,

când începi să vii spre mine

se agită,

când eşti aproape

şi te văd

stă să-mi sară din piept,

cred că vrea să intre 

în pieptul tău.

Simt că te apropii

după cum respir,

când eşti departe

inspir şi expir normal,

când începi să vii spre mine

 respir sacadat,

când eşti aproape

şi te văd

simt că nu-mi mai ajunge aerul,

cred că presiunea lui creşte

şi mă ameţeşte.

Simt că te apropii

după cum îmi lăcrimează ochii,

când eşti departe

lacrimile curg şiroaie,

când începi să vii spre mine

curgerea lor se'nmoaie,

când eşti aproape

şi te văd

lacrimile mi se liniştesc

şi strălucesc,

cred că vor să-ţi sară diamante la gât.

Simt că te apropii

după cum mă simt.

Îmbrăţişarea

Dincolo de tine

nu se întâmplă nimic!

 În spatele meu

 nimic!

Întreaga lume e concentrată

în spaţiul dintre noi,

toate întâmplările

acolo au loc.

Lumea e mare

sau mică

după cât de departe

sau de aproape

suntem noi.

Noi doi dăm dimensiune lumii,

care dispare 

atunci când suntem îmbrăţişaţi,

 atunci totul se revarsă

în spaţiul inexistent

dintre noi.

Adică 

în noi.

abur de ceai

beam un ceai

şi tu erai

în aburul lui,

cumva uimit

eu ţi-am zâmbit,

dar n-aveam cui,

tu te mişcai

parcă dansai

şi apăreai

şi dispăreai

te unduiai

şi te topeai,

iar te formai

în abur fierbinte

sau poate doar

la mine-n minte...

...dintr-un pahar

beam un ceai

şi tu erai...

tu și tu

                              N-ai cum să mă faci să te uit,

                              ești mult prea adânc înfiptă în mine,

                              când ție ți-e bine, mie mi-e bine,

                              pe mine-ascultându-mă, de tine ascult.

                              N-ai cum să încerci să te rupi,

                              nu poți umbla contra mersului meu,

                              golul din mine tu îl astupi,

                              tu, ușurarea-mi de tot ce e greu.

                              Tu nu-ți poți nega fericirea

                              negându-mi dreptul de-a te iubi,

                              le-ai smulge ochilor tăi strălucirea,

                              și-a ochilor mei strălucire-ar pieri.