Aţi observat cum vor copacii
toţi
să zboare?
cum,
mai ales pe furtuni,
vor ei
să-şi transforme ramurile în aripi,
în pene frunzele
şi să se înalţe?
Aţi obervat cum,
atunci când sunt mulţi,
când sunt păduri,
ei se unduiesc
şi vuiesc
de dorul de-a zbura?
Îşi aduc aminte
de zborul seminţelor lor
copacii,
şi li se face dor de zbor.
Dar rădăcinile nu-i lasă,
iar fără rădăcini
ei n-ar mai fi copaci.
Aşa că le rămâne dorul,
şi vuietul,
şi zbaterea.
Dar au ghicit ceva copacii,
au ghicit
cum să-şi aline dorul de zbor,
ei primesc păsări pe ramurile lor,
le-adăpostesc
şi le ocrotesc
acolo de furtuni,
le ocrotesc
pentru că apoi,
înfipţi adânc în pământ,
copacii se fac fericiţi
privind
cum îşi iau păsările zborul
de pe ramurile lor...
Aţi observat cât de fericiţi sunt copacii
toţi
că păsările zboară?
Sì, l'ho notato Teo: gli alberi sono felici anche se non sono loro a spiccare il volo e se non avessero profonde radici lo farebbero per seguire il vento e la voglia di libertà.
RăspundețiȘtergereEd è proprio nelle tempeste che vorrebbero fuggire, ma è proprio allora che dimostrano tutta la loro forza.
FOrse noi siamo come gli alberi, protesi verso l'infinito, a volte offriamo rifugio e protezione, altre volte la chiediamo perchè ne abbiamo bisogno, col nostro desiderio di libertà e la nostra fedeltà a noi stessi, col nostro slancio e la nostra forza.
Anche questo lo sapevo, Rita: che mi "sai leggere"...
RăspundețiȘtergereUn tenero abbraccio.