Ne risipim
fără să știm
între destin și întâmplare,
ne aruncăm
făr s-adăstăm
în chiar vârtejul cel mai mare,
uităm de cer
și-un chin stingher
ne-nvăluie înșelător,
ne-ademenesc
și ne uimesc
fantasme
care-apoi ne dor,
pășim grăbiți,
nestingheriți
spre mlaștini de iluzii-adânci,
ne adâncim
și nu simțim
cum ne târâm parcă pe brânci,
înaintăm
ne cățărăm
pe ascuțișuri de cuțit,
trăim, murim
murim, trăim
între aici
și infinit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu