miercuri, 25 noiembrie 2015

Toamnă trădătoare

vă spun
o știre bombă
care vă va cutremura:
toamna
ne-a trădat,
parșivă
cum e ea
s-a înțeles cu iarna
și
în schimbul câtorva galbeni
îi va ceda locul
iar ea,
toamna,
se va ascunde
pe după niște munți
până în septembrie ce vine,
acum
eu zic
să dăm toamna în judecată,
n-avea niciun drept legal
să ne trădeze,
așa că
o s-o câștigăm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu