Cum aş fi fost de n-ai fi fost?
Şi cum mi-aş fi găsit vreun rost?
Aş fi putut să mai respir,
să mai visez, să mă mai mir?
Sau să mai zbor aş fi putut,
de n-ai fi fost tu zbor durut?
Şi cum aş fi putut fi trup
şi cum de tine să mă rup
aş mai putea acum, când tu
îmi curgi prin vine, şi când nu
eu mai trăiesc în trupul meu,
speranţa nu mi-o mai sper eu,
şi gândul nu eu mi-l gândesc,
iubirea nu eu mi-o sporesc
iar paşii nu eu mi-i păşesc.
Tu eşti acuma tot ce sunt,
îmi eşti tăcere şi cuvânt,
oriunde ai pleca acum
eu aş pleca pe'acelaşi drum ...
... acum eşti tu tot rostul meu!
...eşti toată tu ...! nu mai sunt eu !
Sunt foarte frumoase versurile, de o sensibilitate ieşită din comun.
RăspundețiȘtergeresuperbe versuri.................tu stii mai bine cât te inţeleg, aşa-i..? normal dacă şi eu trec pe aici...şi oricine iubeşte, la fel ar face........minunate versuri....
RăspundețiȘtergereSuperb! Aceleasi intrebari mi le pun si eu in serile singuratice...
RăspundețiȘtergerestau si iti citesc versurile...m-au senzibilizat..dar parca iubirea asta nu mai exista....e doar in imaginatia mea, in dorintele mele...daca tu simti ce ai scris, te admir!
RăspundețiȘtergereNu mai există iubirea aceea, există iubirea aceea... ce înseamnă să spunem despre iubire, cea adevărată, că există sau nu....? Iubirea nu are trecut, prezent, nu o interesează viitorul, iubirea nu are timpuri...iubirea e IUBIRE sau nimic....!!! Mă bucur că m-ai înţeles.
RăspundețiȘtergere