luni, 31 ianuarie 2011

*IUBIREA*

Cu ce cuvinte să le spunem 
celor care nu cred
că nu uriaşele averi,
castelele sau pământurile
sau banii înmulţiţi
ne fac fericiţi,
ci doar iubirea.
Poate ar trebui să le spunem
că oricâţi bani ar avea
iubire nu pot cumpăra,
nu e o marfă iubirea,
dar că,
fie şi cu un strop de iubire,
pot cuceri o lume.
Nu e iubire iubirea de'arginţi,
nu aceea e iubire, 
iubire e să dăm cu iubire arginţi
celor care de arginţi au nevoie,
dar tot la fel,
să primim cu iubire
arginţii celor care vor să ni-i dăruiască.
Aceasta e iubirea:
ca dăruind şi primind arginţi
să dăruim şi să primim iubire.
Iubirea e preţul iubirii,
de aceea e ea nepreţuită,
de aceea ştie ea răbda atâtea,
şi aşa de îndelung, 
de aceea ştie ea să sufere totul,
fără să se supere,
fără să se întărâte,
plină de bunătate
mai mare devenind apoi,
şi nu se laudă.
Cu astfel de cuvinte
şi altele la fel 
le-am putea spune celor care nu cred,
sau
cu mai puţine cuvinte,
dar mult adevărate
le-am putea spune
"Dumnezeu este iubire!"

2 comentarii:

  1. foarte frumos. miza eternităţii e fără îndoială iubirea.
    şi invers.

    "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte."(Corinteni 13,4)

    diana

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact, oricât de mulţi bani ai avea, iubirea n-o poţi cumpăra!

    RăspundețiȘtergere