vineri, 10 decembrie 2010

*GER*

Imi ninge bezmetic in ganduri,
privirile mi-s inghetate,
infipta mi-e inima'n turturi,
zadarnic sa scape se zbate
caci gerul acesta napraznic
e'o miza fara scapare, 
e miza jocului groaznic
pierdut de la prima mutare.

6 comentarii:

  1. Oricat de inghetate ar fi privirile, versurile sunt calde si pline de sensibilitate.
    O iarna cu multa inspiratie iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc teodora! Si fie ca iarna aceasta sa fie pt. tine blanda si senina si calda si cu multa lumina !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dor, poate ca ar trebui sa astepti un anotimp mai calduros, primavara de exemplu cand zapada se topeste si totul devine verde...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da! Adriana, te inteleg... ...dar ce ne facem cu iarna din noi? Pe aceea cine ne-o "inverzeste"? Culmea e ca, desi cunosc raspunsul... sau tu chiar la el te refereai?
    Tandre imbratisari !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca nu putem scapa de iarna din noi decat atunci cand sufletul paraseste trupul, abia atunci putem zari campurile inverzite...
    Dar pana atunci sa ne bucuram totusi de iarna pentru ca asa cum spuneam, albul zapezii ne purifica sufletul si ne ajuta sa ne inaltam...

    RăspundețiȘtergere
  6. e superba poezia asta!!! felicitari!

    RăspundețiȘtergere