Dar ceresc

dedicată unei mame care a crescut 11 copii

Cât ne sunt vii bătrânii,

noi, trecătorii tineri

chiar pulberea țărânii

să le-o-nflorim în lujeri

de crini sau de petunii,

și cu lumina lunii

să-i ocrotim să pară,

în noaptea lor stelară,

aproape de-asfințit,

să nu-i lăsăm să plângă,

au plâns destul o viață

trecând mereu pe lângă

plonjări în infinit,

căci eram noi aici,

ei au rămas cu noi,

au vrut să ne-ocrotească

de vânturi și de ploi,

de zbateri în noroi

au vrut să ne-ocrotească,

și chiar ne-au ocrotit.

Acuma ei așteaptă

un viitor trecut,

știind că se îndreaptă

spre tot ce i-a durut

și răscolit o viață,

acuma ei așteaptă

durută despărțirea

de tot ce au iubit.

Cât ne sunt vii bătrânii,

iubindu-i cum ne iubesc,

noi, trecătorii tineri

să ne-mplinim menirea

primindu-le iubirea

ca pe un dar ceresc.