N-am înțeles niciodată
de unde știu
ochii mei,
fără să te vadă
când te apropii,
că te apropii,
poate au
sufletul lor
ochii mei,
și de aceea
simt,
înaintea mea,
că vei veni
și capătă
strălucirea aceea
cu care
numai ei
te știu aștepta.
Cât de mult
îmi lipseau
visele tale
știu
de când
m-au învățat
să zbor
din senin
în senin,
spre infinitul din mine,
acolo unde
erai tu
visând...
îmi adun lacrimile
lacrimă cu lacrimă
ți le trimit
în loc de cuvinte
să-mi înțelegi
tăcerea...
ești
toată
o inimă tu
tu
ești
inima mea.
Ca să facem
stelele să danseze
trebuie
să mutăm cerul
în noi.
Dincolo de întuneric
sunt eu
așteptându-te
să-ți fiu lumină
și să mă luminezi.
Să fiu
căldura ta
când
nu ți-e cald,
să fiu
fericirea ta
când
nu ești fericită,
să fiu eu
tot ce
lipsindu-ți
îți dorești.
Iubirea albatroșilor
e zborul lor,
zborul oamenilor
e iubirea lor,
prin ea
se pot ei înălța
dincolo de seninuri
dincolo de furtuni,
acolo unde
le este menirea.
”...și undeva
printre ele,
rătăcind pe acolo,
eu”
îmi șoptești tu
în timp ce
îmi răscolești
căutările,
tu
cea găsită,
cea negăsită,
tu
cea veșnic căutată.
