dacă
luna din apă
într-o baltă mică
poate să-ncapă
dar cineva
oricine
poate s-o termine
aruncând o piatră,
o realitate
atât de tristă
nu are cum să-nsemne
că luna de pe cer
nu mai există.
Aerul
străpuns
de trecerea ta
așa rămâne
străpuns,
are și aerul
sufletul lui.
unde erai
în dimineața asta?
în dimineața asta
unde erai?
eu
când nu te găsesc
dar nu se poate
să nu te găsesc
eu
când nu știu unde ești
când nu te găsesc
eu
doar privesc
și tu de pretutindeni
mă privești...
îmi place să văd
cum te apropii
cu fiecare gând
care-mi iese în cale...
vocea fericirii:
”să nu crezi
că vreodată
de mine
poți să te lipsești,
știu
să mă pitesc
în tot ce iubești...”
pe unde treci
tu nu apeși
cu pașii tăi
pământul,
iarba,
nisipul
sau omătul,
pe unde treci
o adiere trece
ca o boare
vindecătoare
cu iubire
pe toate la un loc
rânduindu-le
pe unde treci
tu
îngerule.
cum ne duc
îmbrățișările
unde vor ele
îmbrățișați
străbatem spații
în sus
și
în jos
spre cosmos
și noi
cu o viteză
necalculată
de oameni.