Ne risipim
fără să știm
între
destin
și întâmplare,
ne aruncăm
făr”s-adăstăm
în chiar vâretjul cel mai mare,
uităm de cer
și-un chin stingher
ne-nvăluie înșelător,
ne-ademenesc
și ne uimesc
fantasme
care-apoi ne dor,
pășim grăbiți
nestingheriți
spre mlaștini de iluzii-adânci,
ne adâncim
și nu simțim
cum ne târâm jalnic
pe brânci,
înaintăm
ne cățărăm
pe ascuțișuri de cuțit,
trăim murim
murim trăim
între
aici
și
infinit...
Frumoase versuri m-am pierdut in ele...
RăspundețiȘtergeremulțumesc Lavinia H.
Ștergere