Se scurge ziua către noapte
și viața tainic spre apus,
nimic s-aprindă nu mai poate
sclipirea clipei ce s-a dus,
trăirea intră-n amintire
încă-nainte de-a o trăi,
ne-nghite timpul, și-o uimire
ne stăpânește zi de zi,
uimirea ezitării noastre
de-a fi mai tari decât secunda
nemaisimțind cum dinspre astre
ne pâlpâie puternic unda
eternității și-a luminii
în care ne este izvorul,
punând într-o coroană spinii,
ne-am inversat viața și dorul.
mmm, frumos ...
RăspundețiȘtergerede unde îți vine inspirația ??:)..ah, știu curioasă mai sunt :)
mi-a plăcut :)...sunt câteva elemente ce îmi sunt aproape de inimă :)
nu ești curioasă! :) , de unde îmi vine inspirația? mă întrebi....nu știu dacă e inspirație, habar nu am, dar câteodată tremur dacă n-am o foaie și un pix ca să-mi scriu gândurile alea de moment, că dacă nu le uit imediat, de-aia obișnuiesc să am foi și pixuri pe aproape.... :)
Ștergereși: tu știi cât mă bucură aprecierea ta. Mulțumesc!
:) eu mă bucur că ai foi prin preajmă:)...ies lucruri frumoase când te apucă tremuratul și te apuci de scris :)
RăspundețiȘtergereaprecierea mea este simplă:), eu nu mă pricep la cuvinte :), însă știu să le prind esența :)
cu plăcere , întotdeauna :)
:)
Ștergere