Ce bine ar fi
să ne desprindem
unii de alții
așa cum
stâncile căzute
se desprind de muntele lor,
să ne prăbușim,
să ne rostogolim
dar să nu ne doară,
să nu ni se pară
povară
singurătatea,
să privim
cu ochi de piatră
spre muntele despărțirii,
să uităm
că acolo am fost
odată,
și iarbă să crească
și flori să-nflorească
de jur-împrejur,
ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat,
ca și cum
acolo am fi stat
de-o viață,
să nu avem habar
de furtunile care trec peste noi,
să nu ne pese
de vânturi și ploi,
să nu ne pese
de arșițele arzătoare,
iar arderile lor
să nu devină dor,
să nu ne târâm de durere pe brânci
ce bine-ar fi fost să fim stânci...
de unde știi că....stâncile nu simt :)??
RăspundețiȘtergeree adevărat, stâncă n-am fost încă :-) dar cred că ele nu simt că dacă ar simți măcar o șoaptă ne-ar șopti....sau (ieșind din melancolie) nu cred că simt că prea se lasă călcate în picioare. De ce? Tu crezi că simt?
Ștergere:) hmm..da:), eu cred că simt timpul ...simt ploaia...soarele...vântul ...simt fiecare anotimp ce le înconjoară ....și trăiesc liber ...descoperite..fără să se ascundă:)
RăspundețiȘtergereinteresant!!! ți-ar place să fi fost stâncă...?
Ștergeresincer....cred că da ....
RăspundețiȘtergeream înțeles! tu te referi la suflet..... dacă da, te mai provoc: eu aș vrea să-mi fie sufletul și stâncă și stea ;)
Ștergere:) frumoasă provocare ...îmi place ...
RăspundețiȘtergereun proverb ce îmi place mie ..sună cam așa“Shoot for the moon. Even if you miss, you'll land among the stars.”, so....accept oricând o așa provocare :)
...acceptată și explicată frumos provocarea :) ai dreptate!
Ștergereehee...mereu am dreptate :)glumesc :))..sau poate nu :P
RăspundețiȘtergere