I-am spus gândului:
”Oprește-te!”
”Stai!”
nu-mi răvăși viața
obligându-mă
să cred
că ne putem rupe
noi
oamenii
unii de alții
cum se rup stâncile
de munții lor.
Dar și atunci,
gândule,
rămâne acolo
pe locul ruperii
un loc,
un fel de rană,
din care
poate crește
o floare de colț
sau un copac,
și gândește-te
gândule,
munții
și stâncile acelea
nu au suflet,
și totuși
flori de colț
pe locul unei stânci
desprinse,
și totuși!
gândule....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu