castanii acum!

Castanii

castanii acum

între aprilie

și mai

priviți-i

cum ne-ndeamnă să-i privim

și-au pus candelabre

nu unul

sute

atâtea câte

să ne încânte...

privirile tale

Privirile tale

că au putere

e fapt dovedit

de soare

și de celelalte stele.

...și tu erai...

beam un ceai

și tu erai

în aburul lui

cumva uimit

eu ți-am zâmbit

dar n-aveam cui

tu te mișcai

parcă dansai

și apăreai

și dispăreai

te unduiai

și te topeai

iar te formai

în abur fierbinte

sau poate doar

la mine-n minte...

...dintr-un pahar

beam un ceai

și tu erai...

amintirea uitărilor...

ce uităm cu mintea

ne-amintim cu trupul

ce uităm

cu trupul

ne-amintim

cu sufletul

nimic

din ce suntem

nu rămâne

în uitare

nimic...

cum mai zburam!

Cum mai zburam!

de-atâta zbor

cerul se lărgea

până în noi

și noi ne întindeam

cât cuprindeam

și nu mai era cer

și nu mai eram noi

doar zborul...

Doi la singular

Suntem unu

nu suntem doi

pentru noi

nu există plural

eu îți spun:

sunt tu!

tu îmi spui:

ești eu!

așa suntem noi

doi

la singular mereu...

Alt zbor

să stăm întinși în iarbă

și respirând lumină

să ne risipim în flori

să vedem lumea

în alte culori

să aflăm

că există alt zbor

zborul acesta

plutire în doi

nu de la tine

spre mine

ci din adâncuri

spre noi...

Iubirea oamenilor

În câte feluri

își dovedesc oamenii 

iubirea:

prin acceptări

prin refuzuri

prin cuvinte

prin tăceri

prin mâini

prin alergări

prin priviri

prin simțiri

prin uimire

dar mai ales

oamenii 

își dovedesc iubirea

prin iubire.

Glicine

Vreau

să vă povestesc

despre

parfumul de glicine

el vine

de departe

vine

dintr-un tărâm cu sori luminoși

și oameni frumoși,

acolo ei pot să umble pe cărare

sau pot să zboare

după cum voiesc

parfumul de glicine

vine

pe cărări divine

dintr-un tărâm îngeresc.

Secundele...

Sună

ca o alarmă

secunda care trece,

secunda care vine

nici n-a venit bine

și ne alarmează 

și ea,

ce șirag

de minunate diamante

ne-am face

în fiecare zi

din secunde

dacă le-am auzi...

Privirea

Străpungi

cu privirea

spațiul dintre noi

și-l comprimi

într-o apropiere 

ale cărei mângâieri

de mâini

nu mai au nevoie...

Oglinda

Privesc în oglindă

și dacă

acolo văd chipul tău

cum să mă mai mir

de oglinzile fermecate

și cum

să nu las povestea

să mă cuprindă...?

să știm...

Se rupe timpul în secunde

să știm ce este veșnicia,

se-mparte spațiul în oriunde

să știm, discret, ce e magia.

Se rupe omul în cuvinte

să știm ce este o tăcere,

ne arde viața, rug fierbinte

să știm ce e o mângâiere.

Teorema fericirii

Numărul necesar de aduceri aminte

raportat la

numărul obligatoriu de uitări

înmulțit cu

numărul de stele care ne-au luminat cerul la naștere

 demonstrează

cât de fericiți

am putea fi...

lacrimi

Mereu

am știut

că îți plâng plânsul,

prin nu știu ce straniu transfer

îmi simt ochii

plini de lacrimi

când plângi tu...

Un pod inutil

Un pod inutil

peste ape învolburate

între două țărmuri

care stau să se prăbușească...

Viața...

Se scurge ziua către noapte

și viața, tainic, spre apus,

nimic s-aprindă nu mai poate

sclipirea clipei ce s-a dus,

trăirea intr-n amintire

încă-nainte de-a o trăi,

ne-nghite timpul, și-o uimire

ne stăpânește zi de zi,

uimirea ezitării noastre 

de-a fi mai tari decât secunda

nemaisimțind cum dinspre astre

ne-nvăluie puternic unda

eternității și-a luminii

în care ne este izvorul,

punând într-o coroană spinii

ne-am inversat viața și dorul.

ei...

Trec

nepăsători

cu căștile-n urechi

cu telefonul într-o mână

cu cealaltă adânc în buzunar,

trec

fără să le pese

de ce-i în jurul lor,

trec

nu se opresc

nici la semaforul pe roșu,

iar când

claxoanele mașinilor

îi readuc

pentru puține momente

la realitate

ei ridică drept

spre cer

degetul mijlociu al mânii 

ca și cum

ar vrea să spună

că cerul e de vină,

sau altceva...

Copacii primăvara

Izbucnesc

în aplauze

copacii

când văd că vine primăvara

ei obișnuiesc

să aplaude din frunze

pe care și le ivesc

de pe unde 

le-au ținut ascunse

să nu le înghețe

gerul iernii

așa că noi

pe bănci prin parcuri cum stăm

haideți să privim copacii

cum aplaudă

venirea primăverii

și să-i aplaudăm.

Liniștea

Liniștea are

contururile tale

o las

să mă cuprindă

 ca o chemare

mișcătoare...

Urmele noastre

Urmele noastre

adânci lumini albastre

două

una lângă alta

în orice ceas

cum trecem

prin lume

noi

două urme

ale aceluiași pas.