suflet și cer

când

treci pe dinainte-mi

cerul întreg

ia forma

sufletului tău.

tăcerea

tăceam

tu

mă priveai mirată

 eu

 am vrut să-ți explic 

ce e liniștea

și 

mai adânc am tăcut

dar tu

„liniștea nu stă-n tăcere”

mi-ai spus...

ningem peste lume

Putem fi orice

noi

vrem să ținem

pasul cu vremea

acum

din frunze căzătoare

ne-am trecut

în zăpezi

și din cerul nostru

ningem peste lume

 puzderii de stele...

șoapte...

”... și undeva

printre ele,

rătăcind pe acolo,

eu...”

îmi șoptești

în timp ce

îmi răscolești 

utările.

Toamnă trădătoare

vă spun

o știre bombă

care vă va cutremura:

toamna

ne-a trădat,

parșivă

cum e ea

s-a înțeles cu iarna

și

în schimbul câtorva galbeni

îi va ceda locul

iar ea,

toamna,

se va ascunde

pe după niște munți

până în septembrie ce vine,

acum

eu zic

să dăm toamna în judecată,

n-avea niciun drept legal

să ne trădeze,

așa că

o s-o câștigăm.

Tu

Partea de lume

ce mi se cuvine

ești tu!

lună, tu

Lună, tu

nu șterge

urmele pe pământ

ale iubitei,

doar luminează-le 

în noapte

și mângâie-le

cu razele tale

cum eu

ochii ei

când te privesc...

lecție de viață

Cum să numim

nenumitul

cum să înțelegem

pe teroriști

când

toate gurile omenești

ar putea zâmbi?

unde

își țin ei zâmbetele

în timp ce

își fac loc

printre noi

cu mitralierele?

și cum

să-i facem să înțeleagă

că un zâmbet

e mai prețios

decât o mie de mii de mitraliere?

Zâmbetul victimelor

nu-i îmblânzesc

pe teroriști,

e și aceasta

o lecție de viață.

M-am hotărât să fiu fericit

Cât de normali

sunt 

oamenii nefericiți?

Și atunci

eu de ce

să nu fiu normal?

chiar și în dureri

dacă știu

că liniștea fericirii

mi le rupe

și împrăștie

în toate zările

de ce 

să fiu chiar eu

primul care

să mă opun?

Așa încât

m-am hotărât

să fiu normal,

m-am hotărât

să fiu fericit.

Viața și dorul

Se scurge ziua către noapte

și viața, tainic, spre apus,

nimic s-aprindă nu mai poate

sclipirea clipei ce s-a dus,

trăirea intră-n amintire

încă-nainte de-a o trăi,

ne-nghite timpul, și-o uimire

ne stăpânește zi de zi,

uimirea ezitării noastre

de-a fi mai tari decât secunda,

nemaisimțind cum dinspre astre

ne pâlpâie puternic unda

eternității și-a luminii

în care ne este izvorul,

punând într-o coroană spinii,

ne-am inversat viața și dorul.

Patria mea

Patria mea

e acolo unde

 oamenii zâmbesc,

unii sunt uimiți

că-n patria mea

toți sunt fericiți,

și că 

nu există deloc 

arme de foc,

 n-au existat ghilotine,

cerurile

sunt mai mult senine

în patria mea

 furtunile

când vin

nu țin,

scăldată de soare

patria mea

nu are hotare,

țară de dor

patrie măiastră,

patria mea

poate fi

și a voastră,

haidem în ea

să ne-asigurăm fericirea

patria mea

e iubirea.

Îngeri

Dacă n-ar fi îngerii

noi oamenii

n-am ști

să iubim

cum știm

nu ne-ar crește aripi

mersul nostru

spre Dumnezeu

ar fi 

mult mai greu

dacă n-ar fi îngerii

am rămâne țărâna

udată de ploi

ființa doborâtă aici

de nevoi

noi oamenii

dacă n-ar fi îngerii

n-am mai ști

ce-i cu noi

întrebare

Poate fi

soarele

doar o nălucă?

mă întrebam

în arșița verii

de arșiță topit,

dar repede

mi-am revenit

eu

clipa degrabă trecătoare

cum aș putea

întreba asta

despre soare?

el

acolo

la fel

de milioane de ani

nestins

netopit,

și m-am dumirit

instantaneu

cum că năluca

eram eu...

ascultând Chopin

ca sunetele de pian

privirile tale

întreaga frumusețe a lumii

răsună în ele

le ascult

și știu

cât de departe

e 

sfârșitul lumii

și totuși

cât de aproape

Raiul

cum...

cuvintele nerostite

cum ne mai apasă,

gândurile ascunse

cum ne mai frământă,

iubirile neîmpărtășite

cum ne mai rătăcesc,

pașii nepășiți

cum ne mai împiedică,

fericirile amânate

cum ne mai amână,

clipele netrăite

cum ne mai omoară...

timpul pentru noi

Mă adaug ție

cum secunda secundei,

nu vreau,

fir de nisip

amestecat în nisipuri,

să mă las pierdut

în clepsidre uitate,

te adaugi mie

cum viața vieții,

împreună 

timpul pentru noi

capătă

alt înțeles.

nu mă opri

Dă-mi un pumn

sau câți vrei tu

numai lasă-mă

să te descopăr

lasă-mă

să mă înfrupt

din tainele tale

cum copilul

din tainele lumii

dă-mi înciudată pumni

numai nu mă opri

să te învăț pe de rost...

toamnă târzie

Ne-a ajuns

din urmă

toamna,

și

târzie

ne împinge

acum

grăpiș

spre iarnă,

dar noi

nu ne lăsăm surprinși,

ne pregătim brazii

pentru zăpezi,

așteptăm steaua

și

ne înnoim anii...

știu să te văd

M-ai învățat

și acum știu

să te privesc

și când

 nu te văd

trebuie doar

să închid ochii...

mâinile

”Ce crezi tu?”

m-a întrebat

mâna mea dreaptă

”că dacă ai inima

pe mâna stângă

eu nu mai contez?

că uite

chiar acum

te văd scriind

dar eu îți țin pixul pe foaie”

și-n timp ce scriam

îmi dădeam seama

că avea dreptate

mâna mea dreaptă,

dar în momentul acela

a sărit în sus

mâna mea stângă

”nu numai 

că ai inima de partea mea

dar în câte alea

mă folosești tu

ca și pe cealaltă”

și mi-am dat seama

că și ea

are dreptate,

așa că

le-am pus

pe amândouă mâinile mele

să-și dea

împăciuitor

mâna...

amândoi

Cum ne reflectă

ca un ecou,

același,

pe amândoi

iubirea...

mii de fire

Țeseam

cu privirile

mii de fire

o plasă

ca de păianjen,

nu vroiam

să ne scape 

nimic

din fericirea aceea...